Preșcolarii și elevii din 450 de unități de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv din județul Hunedoara vor beneficia de un program menit să diminueze abandonul școlar.
Este vorba despre asigurarea unui suport alimentar pentru copiii din aceste unități de învățământ cuprinse în programul-pilot.
”O nouă măsură pentru diminuarea riscului de excluziune și de abandon școlar a fost aprobată de Guvernul condus de premierul liberal, Nicolae Ionel Ciucă. Astfel, încă un pas spre atingerea obiectivului de a asigura accesul echitabil și nediscriminatoriu la o educație de calitate, pentru toți copiii din România, a fost realizat. Hotărârea de Guvern adoptată aduce în prim plan repartizarea pe judeţe a sumei, prevăzută în bugetul de stat pe anul 2022, pentru unele unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale în vederea finanţării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat”, a anunțat prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian.
De această măsură se bucură și unități de învăţământ preuniversitar din localitățile hunedorene Petroșani, Hunedoara, Orăștie, Brad, Uricani, Aninoasa, Sântămăria Orlea, Baru, Călan, Ilia și Geoagiu.
Carmen COSMAN
Comentarii (0)