Taxa turistică s-a dublat în Geoagiu
Consilierii PSD au votat ,fără amendamente, proiectul primarului. Au fost ample dezbateri în ședința Consiliul Local al Orașului Geoagiu, după ce primarul Vasile Cărăguț a inițiat un proiect de hotărâre prin care se dublează așa – numita ”taxă de promovare turistică”, respectiv taxa de stațiune pe care o achită turiștii care vin la Geoagiu- Băi.
De la aproximativ 2 lei/turist/zi, taxa a crescut la 5 lei, spre nemulțumirea multor hotelieri care consideră că în acest fel se pune din nou presiune pe acest domeniu de activitate, greu încercat în pandemie.
Potrivit proiectului de Hotărâre de Consiliu Local, inițiat de primarul Orașului Geoagiu, Vasile Cărăguț, de la 0,2% din prima noapte de cazare, adică aproximativ 2 lei, taxa de promovare turistică crește la 5 lei/zi/persoană cazată.
Practic suma pe care turiștii trebuie să o scoată din buzunare este dublă față de cea practicată până acum, iar hotelierii se tem că acest lucru va afecta turismul în zonă.
Consilierii PNL au încercat să-i explice edilului că decizia de a dubla această taxă nu este oportună, cu atât mai mult cu cât domeniul HORECA a fost greu încercat în pandemie. În plus, toate prețurile au crescut în ultima perioadă, pe fondul inflației, iar o povară financiară în plus ar putea influența negativ numărul celor care vin în stațiune.
”Propunerea mea ar fi să rămână aproximativ 2 lei, să nu venim cu o presiune în plus, că nu este o sumă fabuloasă până la urmă, dar pentru om contează. (…) Dacă noi dublăm această taxă, nu cred că se rezolvă problemele orașului Geoagiu, nici din punct de vedere a bugetului, nici din alte puncte de vedere. Pe noi ne interesează sa aducem cât mai mulți turiști in Geoagiu Băi” ,
a explicat Ovidiu Vlad, consilier local PNL, susținut de colegii liberali din Consiliul Local.
Proiectul a trecut însă în forma în care a fost propusă, după ce aleșii PSD au respins orice contra-argument și au votat fără amendamente proiectul primarului Cărăguț.
Comentarii (0)