Un puternic incendiu s-a produs în această noapte, într-un depozit din municipiul Deva, în care se aflau piese auto și anvelope. Pentru intervenție au fost folosite echipajele de pompieri militari ai Detașamentului Deva, cărora li s-au alăturat pompieri din Hunedoara, Orăștie și Ilia.
Aproape 500 metri pătrați au fost afectați de incediu care la sosirea pompierilor se manifesta cu o foarte mare degajare de fum și cu posibilitatea de extindere a flăcărilor la o altă hală din apropiere.
Pompierii au localizat prompt incendiul după care au acționat mai bine de 4 ore pentru lichidarea acestuia.
„Un echipaj de pompieri care încadrează o autospecială de lucru cu apă și spumă se află în continuare, la fața locului, în supraveghere.
Având în vedere amploarea evenimentului, la locul intervenției s-au deplasat inspectorul șef al ISU Hunedoara, prefectul județului, șeful Inspecției de Prevenire al ISU Hunedoara și reprezentanți ai Gărzii de Mediu.
Pagubele materiale înregistrate în urma incendiului urmează a fi evaluate.
Din fericire, nu au existat victime.
Pentru misiune au fost alocate: 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD, ” a transmis Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara.
Cosmina PRAȚA
Comentarii (0)