Ieri, un accident în Parâng a dus la decesul unui jandarm de 31 de ani. Colegul de drumeție și-a pierdut telefonul și nu a putut cere ajutor. El a coborât în râpă după accidentat, dar multiplele traumatisme la cap ale jandarmului au făcut imposibilă salvarea acestuia.

Pe Facebook au apărut mesaje de adio ale hunedorenilor care l-au cunoscut pe tânărul jandarm.

„Joi, 5 ianuarie a.c., un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj, aflat în timpul liber, în timp ce efectua o drumeție în Munții Parâng, s-a dezechilibrat și a căzut într-o râpă de aproximativ 300 de metri. Acesta era însoțit de un alt coleg care, în încercarea de a-l prinde, a pierdut rucsacul și telefonul. A coborât în râpă, găsindu-l pe jandarm cu multiple traumatisme la cap, fără a prezenta semne vitale. Întrucât jandarmul care coborâse în râpă nu a reușit să găsească telefonul pentru a solicita sprijin, a luat decizia de a pleca spre cea mai apropiată localitate, pentru a găsi ajutoare“, a transmis Centrul de Informare Publică al Jandarmeriei Române.
“Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, nu s-a putut interveni încă de aseară, locul unde s-a produs accidentul nu a putut fi identificat, intervenţia pentru recuperarea jandarmului fiind amânată din cauza codului galben de viscol”, au transmis reprezentanţii IJJ Gorj.
sursa foto:G4media
Adriana Chira
Comentarii (0)