Actualitate

Urmărire ca în filme pe A1. Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore

todayoctombrie 15, 2023 256

Background
share close

După o urmărire ca în filme, un tânăr de 23 de ani fără permis a ajuns în arestul poliţiei. Totul s-a petrecut pe A1, în zona localității Aurel Vlaicu. Șoferul fugar a acroșat o autoutilitară, iar după ce a fost prins, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru a fi verificat dacă acesta a consumat substanțe interzise.

La data de 15.10.2023, polițiștii din cadrul Biroului Poliției Autostrăzi au efectuat semnalul regulamentar de oprire al unui autoturism care se deplasa pe autostrada A1, însă conducătorul autoturismului a refuzat oprirea, moment în care polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, pe autostrada A1 pe sensul de mers Sibiu-Deva, apoi pe DN7, pe raza localității Aurel Vlaicu din județul Hunedoara, conducătorul autoturismului a pierdut controlul direcţiei de deplasare, moment în care a acroșat o autoutilitară, conducătorul autoturismului continuându-și deplasarea. Polițiștii au folosit armamentul din dotare, executând două focuri de avertisment în plan vertical și trei focuri asupra autoturismului, fără a fi înregistrate victime. În urma folosirii armamentului din dotare, polițiștii au reușit oprirea autoturismului și reținerea conducătorului auto, care a fost identificat în persoana unui tânăr în vărstă de 23 de ani, din localitatea Cristian, județul Sibiu. În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că, tânărul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Ca urmare a testării tânărului cu aparatul din dotare, au existat indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală. Conducătorul auto a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore urmând ca acesta să fie prezentat unității de parchet competente pentru luarea măsurilor legale ce se impun.

 

 

 

Cosmina Prața

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Elevi ai Grupului „Lele de la Orăștie” alături de profesoara lor, Lorena Pascu, prezenți, azi, în direct, la emisiunea Feliciei Stoian

Elevi ai Grupului Folcloric „Lele de la Orăștie” sunt azi în direct, la ora 16:00, la TVR Timișoara. Ziua lor a început cu un drum spre orașul de pe Bega unde vor fi prezenți într-o ediție live a emisiunii moderate de Felicia Stoian, o artistă cunoscută publicului larg și care ori de câte ori are ocazia promovează folclorul și talentele mici și mari, inclusiv din Orăștie. Lorena Pascu, coordonatoarea grupului […]

todayoctombrie 13, 2023 925 1 2

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%