Actualitate

Plafonul pensiei până la care se acordă medicamente compensate cu 90% crește la 2020 lei

todayseptembrie 4, 2024 17

Background
share close

Luni, Guvernul a aprobat o Ordonanță de urgență care vizează unele măsuri de protecție socială, incluzând majorarea plafonului de pensie pentru care se acordă medicamente compensate cu 90% din prețul de referință. Începând cu luna septembrie, acest plafon crește de la 1.830 la 2.020 lei. Măsura a fost luată în contextul reformei sistemului de pensii prevăzută de Legea nr. 360/2023, care a adus majorări semnificative ale pensiilor, depășind vechiul plafon pentru o parte din pensionari.

De programul de compensare cu 90% a medicamentelor vor putea beneficia peste 2,3 milioane de persoane cu pensii sub 2.020 lei. Tot ca și până acum, în stabilirea dreptului la compensarea cu 90% a medicamentelor nu se iau în calcul eventualele alte venituri realizate de beneficiari, în afara celor din pensii și din indemnizațiile sociale pentru pensionari.

Pentru transpunerea cât mai rapidă în practică a prevederilor actului normativ, CNAS a transmis caselor de asigurări de sănătate județene, a Municipiului București și CAS AOPSNAJ să informeze toți furnizorii de servicii medicale cu care se află în relații contractuale cu privire la noul plafon de pensie până la care se aplică programul de compensare 90%, prin publicarea informațiilor pe pagina web proprie și transmiterea prin poșta electronică către fiecare furnizor.

 

„CNAS a răspuns cu promptitudine îngrijorării pensionarilor ale căror pensii majorate ar fi fost afectate de costul suplimentar al medicamentelor, întrucât se depășea plafonul care le dădea dreptul la compensarea de 90%. Vom continua să depunem toate eforturile pentru ca medicamentele și serviciile medicale de care depind sănătatea și viața asiguraților să fie cât mai accesibile pentru aceștia” – a declarat Valeria Herdea, președintele CNAS.

 

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Actualitate

La primăria Geoagiu este concurs deschis pentru consilier debutant. Ovidiu Vlad îi invită pe cei interesați să participe la acest concurs

Ovidiu Vlad, primarul ales al Orașului Geoagiu a lansat în mediul public invitația către cei interesați de o carieră ca funcționar public în Primăria Geoagiu să se prezinte la concursul organizat de administrația publică actuală. Recent, Primăria Orașului Geoagiu, condusă de Vasile Cărăguț, a organizat concurs pentru ocuparea unui post de consilier clasa I, debutat. Prin gestul de a invita la concurs pe cei interesați, Ovidiu Vlad dorește să dea […]

todayseptembrie 3, 2024 80

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%