La finalul dimineții, Nicolae Ciucă a demisionat. Astfel rotativa guvernamentală a început. Conform protocolului semnat la începutul colaborării, urmează guvernul condus de Marcel Ciolacu, care după demisia predecesorului său a declarat următoarele:
„Vă rog frumos, lăsați-ne, la nivel politic, să ne facem treaba, să negociem. Avem un protocol. Când va exista altă decizie, am să vin să anunţ. Din acest moment am intrat într-o altă logică instituţională. Președintele ne cheamă la consultări, va exista un prim-ministru desemnat și cu certitudine dacă eu voi fi persoana desemnată, o să am o întâlnire cu domnul Kelemen Hunor, împreună cu domnul preşedinte al PNL, Nicolae Ciucă”, a mai declarat liderul PSD.
Decretul prin care preşedintele Klaus Iohannis a luat act de demisia premierului Nicolae Ciucă şi prin care se constată vacantarea acestei funcţii a fost publicat luni, în Monitorul Oficial.
Potrivit Constituţiei României, articolul 103, Preşedintele țării desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Etapele formării noului guvern cuprind: prezentarea noului guvern în parlament, alcătuirea echipei guvernamentale, audierile propunerilor de miniştrii, votul parlamentului cu privire la programul de guvernare şi lista guvernului şi depunerea jurământului în faţa Preşedintelui României.
Cosmina Prața
Comentarii (0)