Municipiul Orăștie a fost cuprins de o ploaie intensă, în această după-amiază. Acesta împreună cu alte localități hunedorene a fost cuprins de o furtună puternică anunțată prin Ro-Alert cu un cod portocaliu .
Zona afectată de ploi a cuprins următoarele localități din județul Hunedoara: Orăștie, Călan, Simeria, Sântămăria-Orlea, Beriu, Bretea Română, Geoagiu, Orăștioara de Sus, Boșorod, Rapoltu Mare, Hărău, Turdaș, Băcia și Mărtinești. Vijelia puternică a smuls copaci, a rupt crengi, situația fiind în dinamică , Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență a intervenit în diferite locuri.
La nivelul municipiului, în centrul acestuia vântul puternic a răsturnat parte din cele 500 de scaune pregătite pentru concertul de operă din această seară. Primarul Municipiului Orăștie, Ovidiu Bălan a declarat că situația este sub control, vor fi îndepărtate crengile căzute la nivelul localității și a dat asigurări că spectacolul se va organiza începând cu ora 21:00.
ISU Hunedoara intervine în teritoriu, acolo unde au fost semnalate probleme
Ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice prognozate pentru intervale scurte de timp, pentru unele localități din județul Hunedoara, pompierii militari din cadrul mai multor subunități au fost solicitați să intervină până la orele 14.30, în următoarele situații:
– În localitatea Sântuhalm, un copac a căzut peste un autoturism, în care din fericire, nu se afla nicio persoană.
Pompierii Detașamentului Deva au acționat pentru segmentarea și degajarea materiaului lemnos.
– În municipiul Hunedoara, str. Constantin Bârsan – o parte a unui acoperiș din tablă, având o suprafață de circa 90 de metri pătrați, a fost smuls de vântul puternic, prăbușindu-se peste trei autoturisme. La locul evenimentului intervine un echipaj operativ din cadrul Detașamentului Hunedoara.
– În satul Plopi, comuna Bretea Română – un arbore a căzut pe carosabil, blocând circulația pe DN 66. Pentru remedierea situației a intervenit un echipaj operativ din cadrul Detașamentului Hunedoara.
– „Dealul Hațegului” – un copac a căzut pe carosabil, bocând ambele sensuri de circulație pe DN 7. La locul evenimentului acționează pompierii Detașamentului Hunedoara.
– În municipiul Hunedoara și în orașul Călan, din cauza vântului puternic, mai mulți copaci au fost doborâți, fiind blocate mai multe artere de circulație. Echipaje operative ale Detașamentului Hunedoara acționează punctual pentru fiecare situație semnalată.
– Doi arbori au căzut în localitățile Grădiștea de Munte și Bucium. Pentru degajarea materialului lemnos de pe carosabil (DJ 705 A) intervin pompierii din cadrul Detașamentului Orăștie.
În continuare, forțele ISU se află la datorie pentru gestionarea eficientă a potențialelor intervenții generate de fenomenele prognozate.
Cosmina Prața
Comentarii (0)