Politică

Proiectele în comuna Balșa continuă. Traian Jude candidează pentru un nou mandat

todayaprilie 25, 2024 67

Background
share close


Miercuri a fost și rândul primarului comunei Balșa, Traian Jude să își lanseze candidatura pentru un nou mandat. În acest sens a găzduit un eveniment organizat în sediul Căminului Cultural din Balșa care s-a dovedit neîncăpător pentru aproximativ 400 de simpatizanți ai primarului. Traian Jude a câștigat primul mandat în 2020 sub culorile Partidului Național Liberal, ieri a intrat în cursa pentru un nou mandat.

În cei primii 4 ani ca primar, alături de consiliul local a accesat fonduri europene și guvernamentale în valoare de 400 de miliarde de lei,  bani vechi care s-au concretizat în realizarea de proiecte îndrăznețe pentru comuna Balșa.  

La prezentarea candidaturii sale, Traian Jude a avut invitați pe Călin Petru Marian, candidatul Partidului Național Liberal pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, alături de președintele PNL filiala Hunedoara, deputatul Vetuța Stănescu. Pe scena Căminului Cultural din Balșa au mai urcat Mircia Muntean, lider PNL, dar și primarii comunelor Orăștioara de Sus, Beriu și Romos, respectiv Vasile Inășescu, Emil Bîc și Mihaiela Csatlosz. Au onorat invitația de a fi prezenți alături de Mihaiela Czatlos și echipa sa de candidați la funcția de consilieri locali, Adrian Bota, candidatul PNL pentru primăria municipiului Orăștie, Cosmin Pipernea candidatul PNL pentru primăria comunei Rapoltu Mare și Emil Valer Munteanu, candidatul PNL pentru primăria comunei Turdaș.

Cu această ocazie,  Traian Jude a prezentat candidații la functia de consilieri ai  Consiliului Județean Hunedoara în persoana lui Ovidiu Boldor, actual președinte TNL Hunedoara și Adrian Ciora, președintele PNL organizația Orăștie . 

Direcția este greșită, iar această direcție greșită, în 9 iunie aveți posibilitatea  si capacitatea să o schimbați prin puterea votului, prin puterea dumneavoastră ca cetățeni integri, cu minte la cap care știți să discerneți și să puneți acolo unde trebuie oameni care au viziune. Iar aceștia suntem noi echipa liberală, echipa care a demonstrat și demonstrează prin experiența, prin educația, prin calitatea și prin tot ceea ce înseamnă oamenii de bine pe care îi vedeți în fața dvs, oameni care au demonstrat și la Beriu, și la Orăștioara de Sus, și la Balșa, și la Romos și peste tot că în comunele liberale traiul este mai bun, iar dincolo îi țin așa într-o stare de semi-subzistență prin care încearcă o dată la patru ani să îi manipuleze și să le dea votul. Aceasta este direcția greșită, acesta este trecutul și noi vă propunem un parteneriat pentru viitora declarat la Balșa, Călin Petru Marian, candidatul Partidului Național Liberal pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara.

Traian Jude, primarul comunei Balșa a declarat la începutul discursului său următoarele:

Alături de Călin Petru Marian vom începe ofensiva pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara și eu sper că voi continua în continuare în funcția de primar. Aș vrea să mulțumesc doamnei președinte Vetuța Stănescu care este aici în mijlocul nostru pentru susținere, pentru absolut tot ce face pentru fiecare dintre noi primarii. Mulțumesc domnului Călin Petru Marian pentru că ne este aproape. Sunt convins că în funcția de președinte al Consiliului Județean o să avem susținere maximă. În 9 iunie vă invit să votați Oamenii aceștia ce vreau bine pentru comunitate.”

Prezentă la lansarea candidaturii primarului Traian Jude pentru un al doilea mandat în fruntea comunei Balșa, Vetuța Stănescu a reliefat situația județului Hunedoara punctând clar performanțele negative ale administrației actuale din Consiliul Județean și punctele forte ale echipei liberale construite în jurul lui Călin Petru Marian.

„De opt ani de zile, de când a preluat funcția de președinte al Consiliului Județean, Partidul Partidul Social Democrat și conducerea acestui județ este preluată cu foarte multă rapacitate de un președinte roșu, din punctul meu de vedere, și cred că și al dumneavoastră la peste 73 de ani cred că ar trebui să meargă acasă, să își crească nepoții, să aibă grijă de familie, să aibă grijă de lucrurile din gospodărie și să lase acest județ să progreseze. Astăzi venim în fața dumneavoastră cu un candidat puternic, cu un candidat instruit, și când vă spun că este instruit, mă refer că este instruit în mari școli europene. A parcurs etapa educațională într-un mod coerent. N-a făcut facultatea la 55 de ani și nici bacalaureatul nu l-a luat la 50 de ani. A făcut școala atunci când trebuie să facem fiecare dintre noi, deci a parcurs toate etapele, nu le-a ars, ci a parcurs corect. Acesta este Călin. Pe 9 iunie sper să mergeți în cabina de vot și să îl votați pentru că ne punem speranța într-un om tânăr, puternic, instruit, care așa cum v-am spus poate să ducă județul Hunedoara astfel încât să ajungă să atingă nivelul de dezvoltare al județelor învecinate. Din județul Hunedoara n-aș mai vrea să plece tinerii, aș vrea să vă vedeți nepoții crescând în bătătură, învățând la școlile din județul Hunedoara și nu în ultimul rând găsindu-și servicii aici lângă părinți și bunici. Cred că cea mai mare tristețe pe care o poate avea un părinte sau un bunic, este aceea de a nu-și vedea copiii acasă, doar vorbind din când în când cu ei la telefon și de ai vedea de două- trei ori pe an. De ce?  Pentru că județul Hunedoara nu are ofertă de servicii, pentru că județul Hunedoara a rămas ancorat în trecut. De aceea iată câteva motive pentru care pe 9 iunie când intrați în cabina de vot, gândiți- vă bine, la fiecare copil, la fiecare bunic, la fiecare părinte și, nu în ultimul rând, la viitorul acestui județ.

Referitor la primarul Traian Jude, deputatul de Hunedoara, Vetuța Stănescu a punctat calitățile acestuia:

Despre comuna Balșa, nu cred că trebuie să vă spun eu foarte multe pentru că trăiți aici. Traian Jude este unul din primarii performanți ai județului Hunedoara și când spun performanți nu spun vorbe în vânt. Este unul din primarii în primul rând atașat de comunitate. Un om atât de iubit de o comunitate nu am văzut, am spus-o și la Romos, și o spun de câte ori am ocazia că primarul către Traian Jude merită să fie primarul comunei atâtea mandate câte își dorește pentru că vă simte aproape, îl simțiți aproape și se zbate pentru comunitatea din Balșa. Am fost secretar în ministerul dezvoltării, Traian era preocupat să aducă bani în comuna aceasta pentru a o dezvolta pentru a face drumuri, terenuri de sport, proiecte, fiecare lucru la care se gândește e cum poate să îmbunătățească viața locuitorilor. Acesta este Traian, deci pe 9 iunie puneți ștampila pe Traian Jude, primar al comunei Balșa, candidat al Partidului Național Liberal și echipa aceasta frumoasă pe care o vedeți pe scenă este o echipă puternică, o echipă cu oameni serioși și o echipă care mă reprezintă. Aceasta este echipa comunei Balșa și a județului Hunedoara oferită de Partidul Național Liberal,” a declarat Vetuța Stănescu, președintele Partidului Național Liberal filiala Hunedoara.

Galerie foto:

Cosmina Prața

 

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Diverse

Vasile Inășescu, actualul primar al comunei Orăștioara de Sus și-a lansat marți candidatura

Vasile Inășescu, actualul primar al comunei Orăștioara de Sus și-a lansat marți candidatura pentru obținerea unui nou mandat în fruntea comunității pe care o conduce. Alături i-au fost colegi, susținători și simpatizanți. printre aceștia numărându-se: Calin Petru Marian, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean, Mircia Muntean, lider PNL, Emil Bîc primarul comunei Beriu, Adrian Ciora, președinte PNL Orăștie, Traian Jude, primarul comunei Balșa și Mihaiela Csatlos, primarul comunei Romos. ”Unul […]

todayaprilie 24, 2024 3

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%