Actualitate

Crăișorul Munților, Avram Iancu omagiat azi, la Deva

todayaprilie 10, 2024 22

Background
share close

Instituția Prefectului – Județul Hunedoara, în parteneriat cu istoricul literar Laurian Stănchescu și cu Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” au organizat azi o manifestare culturală dedicată Anului 2024 – Anul Avram Iancu pentru aniversarea a 200 de ani de la nașterea revoluționarului transilvănean Avram Iancu.

La manifestarea care a avut loc în Piața Victoriei din municipiul Deva, prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, le-a adresat celor prezenți câteva cuvinte: „Memoria lui Avram Iancu nu se va stinge vreodată. Avram Iancu nu este doar emblema istorică proeminentă a noastră, a hunedorenilor, este emblema tuturor românilor. Crăișorul Munților și-a dedicat viața moților săi, pentru drepturile cărora a luptat până la ultima suflare, iar anul acesta, care este închinat memoriei sale, anul la care aniversăm cei 200 de ani de la nașterea sa, cred că este deosebit de important să aducem întreaga atenție a publicului asupra bogatei sale moșteniri. Noi, cei de astăzi, avem datoria de suflet și de neam să îi ducem mai departe idealurile.”.

Vă reamintim ca anul 2024 este Anul Avram Iancu” instituit prin intermediul Legii nr. 223/2023.

Cosmina Prața

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Surse: Florina Doris Visirin, prefect de Hunedoara. Va fi prima femeie care ocupă acest post în județ

Florina Doris Visirin este propunerea PNL pentru postul de prefect al județului Hunedoara. Mâine, ar urma ca ea să fie numită ca reprezentant al Guvernului în teritoriu de către premierul Marcel Ciolacu. Visirin îl va înlocui pe Călin Petru Marian, care a renunțat la post pentru a candida la șefia Consiliului Județean Hunedoara. Florina Doris Visirin s-a născut în data de 8 august 1977. Din anul 2021 este secretar general […]

todayaprilie 10, 2024 716 1

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%