Politică

Mihaiela Csatlos a intrat în cursa pentru un nou mandat de primar, hotărâtă: Se poate și mai mult. Vom face!

todayaprilie 25, 2024 62

Background
share close

Miercuri, într-un cadru festiv, la Romos, în sediul Căminul Cultural a avut loc lansarea candidaturii pentru funcția de primar a Mihaielei Csatlosz din partea Partidului Național Liberal.  Aceasta este actualul primar în exercițiu, după câștigarea alegerilor din 2021. Mandatul său de aproximativ 3 ani a fost punctat de anumite proiecte concretizate atât din fonduri europene, cât și din bugetul propriu al primăriei Romos. 

La același eveniment organizat la Romos a fost prezent și Călin Petru Marian, candidatul Partidului Național Liberal pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, împreună cu parte din echipa sa de candidați la funcția de consilieri județeni: Ovidiu Boldor, Adrian Ciora și Cătălin Arion și Mircia Muntean, lider PNL. Fostul prefect nu este un străin în comunitatea din Romos, el cunoscând îndeaproape nevoile și problemele comunității atât din punctul de vedere al prefectului, funcție pe care a deținut-o până în urmă cu câteva zile, cât și prin prisma activității sale desfășurate  la APIA, profesia sa de bază fiind aceea de inginer agronom.

Niciodată nu m-am îndoit că Mihaiela nu va ajunge primar și mai ales nu m-am îndoit că nu poate să facă față. Și din câte vedeți și dumneavoastră face față cu mare succes, face față cu mare destoinicie, cu bărbăție pot să spun. Este o femeie hotărâtă, o femeie demnă, o femeie serioasă, o femeie familistă, o femeie căreia îi plac oamenii. Și datorită acestui fapt, dumneavoastră progresați cu această echipă condusă de Mihaiela Csatlos, a declarat Călin Petru Marian.

Deputatul de Hunedoara Vetuța Stănescu a salutat candidatura Mihaielei Csatlosz pentru un nou mandat la funcția de primar și deopotrivă a îndemnat pe cei prezenți să se alăture ideilor liberale și echipei cu care PNL se va prezenta la alegerile din iunie 2024.

Mihaiela Csatlos a demosntrat că o femeie poate schimba lucrurile. Să fi femeie în politică nu e simplu deloc. Vedeți și în sală, în proporție de 70 % sunt bărbați, dar încrederea următoare: foarte multe lucruri bune pornesc de la femei. Și în familie, femeie este centrul universului, și în politică, se pare că femeile pot să miște lucrurile, drept pentru care o felicit și îi mulțumesc Mihaielei pentru că a reușit în urmă cu 3 ani de zile să devină primarul comunei Romos, un primar destoinic, un primar care iată schimbă lucrurile în comună. Și chiar acum de curînd am văzut o statistică conform căreia în județul Hunedoara a scăzut populația extrem de mult. Să știți că comuna Romos este una dintre puținele comune în care numărul populației a crescut, ceea ce este extraordinar. Asta înseamnă că oamenii care vor să se mute de la oraș la țară, văd în comuna Romos perspectiva pe care o are această comună minunată. Un primar fără comunitate nu are putere să schimbe lucrurile. Dumneavoastră sunteți cei care stați în spatele ei și îi dați putere acestei doamne. Dumeavoastră sunteți cei care îi livrați energia necesară să schimbe fața comunei.”

Prezenți au fost și primarii liberali din zonă: Traian Jude, primarul comunei Balșa, Emil Bîc, primarul comunei Beriu și Vasile Inășescu, primarul comunei Orăștioara de Sus. Au onorat invitația de a fi prezenți alături de Mihaiela Czatlos și echipa sa de candidați la funcția de consilieri locali, Adrian Bota, candidatul PNL pentru primăria municipiului Orăștie și Cosmin Pipernea candidatul PNL pentru primăria comunei Rapoltu Mare. 

La finalul discursului său, primărița de la Romos, singura femeie ce conduce o comunitate în această zonă județului Hunedoara a reliefat că în mandatul său au fost atrase fonduri de aproximativ 2 milioane de euro

Cu 2 milioane de euro fonduri atrase pentru investiții în cei aproximativ 3 ani de mandat, Mihaiela Csatlosz a declarat in discursul sau următoarele: „Am reușit în cei trei ani să atragem de la bugetul de stat și din fondurile europene sume în valoare de 10,5 milioane lei, adică 100 de miliarde am adus pentru drum, pentru proiecte, utilaje ce am achiziționat. În euro, sunt 2,1 milioane. Eu zic ca e ceva. Se poate și mai mult. Vom face.”

 

 

Cosmina Prața

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Politică

Proiectele în comuna Balșa continuă. Traian Jude candidează pentru un nou mandat

Miercuri a fost și rândul primarului comunei Balșa, Traian Jude să își lanseze candidatura pentru un nou mandat. În acest sens a găzduit un eveniment organizat în sediul Căminului Cultural din Balșa care s-a dovedit neîncăpător pentru aproximativ 400 de simpatizanți ai primarului. Traian Jude a câștigat primul mandat în 2020 sub culorile Partidului Național Liberal, ieri a intrat în cursa pentru un nou mandat. În cei primii 4 ani […]

todayaprilie 25, 2024 60

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%